Fast fashion: ce este si de ce te afecteaza

Ne place sa fim la moda. Anul asta se poarta ultraviolet. Imi cumpar accesorii si haine pe aceasta culoare minune si voi fi “in”. Anul viitor se va schimba. Voi incerca sa evit culorile anului 2017 si 2018 pentru ca altfel voi arata prea “passé”. Hainele oricum sunt ieftine asa ca probabil le donez cuiva, le arunc sau le pun in dulap undeva in spate de tot ca sa nu ma incurce.

E gresit? Nu neaparat, e alegerea fiecarei persoane. Moda e un modalitate prin care fiecare din noi se poate exprima, este o identitate a noastra cu ajutorul careia cream o imagine pe care o proiectam in exterior.

In acest articol nu vreau sa va conving sa incepeti o revolutie, vreau sa va ajut sa faceti o alegere constienta. Acestea fiind zise haideti sa trecem la subiect!

Ce este fast fashion?

Fast fashion sau moda rapida reprezinta haine ieftine (a se intelege si de calitate inferioara in multe din cazuri) care imita trendurile impuse de marcile de lux. Aceste trenduri au o durata foarte scurta de viata. Practic daca voi cumpara o rochie azi, de care sunt foarte multumita, voi constata ca peste o luna nu mai este asa de cool. A aparut alta mult mai frumoasa, de la aceeasi marca.

Marketingul din spatele fast fashon se bazeaza pe trenduri. Tu “trebuie” sa ai rochia asta dar peste o perioada foarte scurta si cu ajutorul promovarilor puternice a altor piese, nu mai este la fel de interesanta si “trebuie” neaparat sa iti cumperi alta. Costurile acestor “necesitati” sunt enorme.

Cumparam mult mai mult decat in trecut. Cumparam mult mai mult si mai des decat cumparau parintii nostri. Asa-i? S-a constatat ca intre 2002 si 2006 am inceput sa cumparam cu o treime mai multe haine. Femeile au dulapurile de 4 ori mai pline decat le aveau in anii ‘80! Totusi cu ce ne ajuta aceasta informatie cand ne uitam in dulapurile noastre si nu avem ce sa purtam?! Solutia ce mai la indemana e sa cumparam haine noi.

De ce e tentant?

“Pe vremuri” nu erau chiar atatea tentatii. Casele de moda si marile branduri aveau 2 colectii pe an: primavara-vara si toamna-iarna. Acuma situatia s-a schimbat destul de tare. Sunt branduri care scot colectii noi la 1-2 saptamani. Sunt foarte multe haine si marketingul este puternic. Cand erau doar 2 colectii pe an, puteai sa iti iei 1-2 piese noi, in tendinte pe sezon. Cand brandul tau preferat are 10-15 colectii pe an, situatia se schimba.

De ce ne afecteaza?

  • Costul numarul 1 ai zice ca e pretul, asa-i? Hainele sunt in schimb foarte ieftine. De aceea consider ca primul efect al fast fashionului este ca ne lasa mereu nemultumiti. Suntem nemultumiti repede de achizitiile facute si prin urmare cumparam mult mai mult. Argumentam de multe ori aceste decizii cu faptul ca achizitiile facute sunt foarte ieftine.

Cateodata, merita sa luam o pauza de la cumparaturi, sa evaluam ce avem cu adevarat nevoie si sa investim in piese care nu se demodeaza peste o luna sau un an.

  • Se cumpara anual 2 milionane de tone de haine care ajung oricum in 1-2 ani sa fie aruncate pentru ca sunt de calitate inferioara si se deterioreaza repede. Care este costul? 2 milionane de tone de deseuri sunt produse de industira textila/an. Bumbacul se mai descompune el cum si cand poate, dar ce facem cu poliesterul? Materialul minune care este prezent in marea majoritate a hainelor din fast fashion este practic plastic. Da, are avantajele lui: nu se sifoneaza asa de tare si poliesterul de calitate superioara isi pastreaza foarte bine forma. Avantaj care paleste in fata faptului ca toate hainele din polieste create pana acuma nu s-au descompus, ca de fiecare data cand spalam hainele ele elimina in apa microfibre de poliester si ca procesul de productie este unul care are un impact negativ asupra mediului.
  • Un alt cost fast fashion este cel suportat de muncitorii din tari dezavantajate carora nu li se ofera conditii minime de trai. Un experiment fain cu 3 tineri care incearca sa traiasca la fel ca si cusatoresele care le fabrica hainele puteti sa vedeti aici. Stiu, nimeni nu doreste sa plateasca 120 lei pe un tricou daca poate sa il cumpere cu 30 lei. De aceea va invit sa vedeti acest TEDx talk in care se explica faptul ca o marire a salariului unui angajat de la 18 la 45 de centi/tricou ar ajuta acel om sa aibe un trai decent.

O alternativa

Nu spun ca am un raspuns magic pentru toate aceste probleme. Daca te deranjeaza unul sau mai multe aspecte din cele discutate mai sus ar trebui sa gasesti o solutie fiabila pentru tine.

O varianta simpla, care se practica din ce in ce mai mult este metoda celor 4 “R”:

Redu cantitatea de lucruri pe care le achizitionezi. Daca vezi ceva de care crezi ca ai nevoie ar trebui sa te intrebi daca e cu adevarat ceea ce iti trebuie in dulap sau o doresti doar pentru ca e noua. Te avantajeaza? Se potriveste cu hainele din dulapul tau? Ai putea sa o porti mai mult de un sezon? Doresti sa sprijini financiar firma care le comercializeaza? E o piese de calitate?

Refoloseste ceea ce ai! Ia din dulapul tau acea pereche de pantaloni care vrei sa o arunci si incearc-o cu fiecare top pe care il detii. Sigur vei gasi combinatii aparte la care nu te-ai gandit pana acuma. O alta varianta ar fi sa ii modifici la croitor (stramtare sau scurtare) sau sa aplici o broderie interesanta. Incearca din cand in cand sa vezi ce se vinde prin second handuri (hhhhhhhha?! Da, am indraznit sa zic asta.)

Repara bluza la care i-a cazut un nasture sau geaca la care i s-a stricat fermoarul. S-a constatat ca odata ce investesti timpul tau pretios pentru a repara ceva vei aprecia mult mai mult acea piesa vestimentara. Nu ai timp de pierdut? Du-o la croitor. Sigur va fi mult mai ieftin decat daca ar trebui sa o inlocuiesti. FYI in mall este si criotorie. Hai sa fim cinstiti ca tot ajungi in mall la un moment dat, asa-i? 😉 (asta in caz ca te pregateai sa zici ca nu ai timp sa mergi la croitorie)

Recicleaza!  Atunci cand stii ca hainele tale si-au cam trait viata poti sa le reciclezi. Sunt locuri in care se pot lasa textile de orice fel pentru a fi reciclate.

Ai incercat metoda celor 4 “R”-uri si doresti sa faci ceva mai mult? Incearca sa faci trecerea de la fast fashion la slow fashion. Asta este o tema pe care o voi aborda intr-un viitor articol.

 

Cu drag,

Alina.

 

sursa foto aici

Alina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *