Rochia Calendar – Toamna

Rochia Calendar este un proiect amplu al designerului clujean Călina Ghițulescu Langa, care include prezentarea a 4 mini-colecții compuse, corespondente celor patru anotimpuri. Piesele create sunt expresia materializată a ”scanării” unor stări pur subiective ale designerului la trecerea atât de firească prin timp și anotimpuri.
Colecţia Toamna a fost prezentată public, sâmbătă, 8 noiembrie, la Bastionul Croitorilor. De data aceasta, piesele destinate Toamnei sunt inspirate din formele simple ale unor cutii ovoidale din lemn numite shaker, cu simbolistică evidentă a ideii de păstrare şi adăpostire a lucrurilor preţioase pe care le avem fiecare pe perioada ingrată a anotimpurilor reci.
‘’Lucrurile preţioase se ascund, se dosesc, se păzesc. Tot ce intră în sfera a ceea ce putem numi preţios se adăposteşte ‘’ este motto-ul Toamnei. Piesele se bucură de volume ample la nivelul umerilor şi şoldurilor, cu talia înaltă puternic marcată şi cu aportul de culoare specific atât toamnei cât şi cutiilor care au servit ca model de inspiraţie, în materialităţi cu structure rigide sau întărite, piele şi imitaţie de piele, stofe de lână şi texturi peliculizate.

Alina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *