Despre Beach Weaves

Update: Vedeți mai jos cum arată părul meu după prima spălare. Sunt din ce în ce mai indignată, iar toată lumea din jurul meu mă sfătuiește să-i sun pe cei de la Boudoir și să le cer suma plătita (167 de lei) înapoi.

…sau altfel zis, Sfântul Ondulator e sfânt.

Acum nu foarte mult timp am văzut ca cei de la Boudoir au introdus un nou serviciu, care promite să-ți facă părul să arate în genul Beach Weaves pentru nici mai mult, nici mai putin de 8 săptămâni. Cine mă cunoaște, știe că am părul extrem de drept, de parcă natura tocmai a descoperit placa atunci când am venit eu pe lume, așa că ideea unei coafuri ușor ondulate, timp de 8 săptămâni, m-a entuziasmat pe loc. Gândit și făcut! M-am programat la coafor și-am sperat să fie bine, ca să nu fie rău.

Concluzia e că rezultatul e extrem de dezamăgitor, iar dacă după uscare părul meu avea o ușoaaaară tentă de ciufulit (pentru că ondulat e mult zis), la nici o oră, vârfurile erau drepte ca înainte, doar ca părul își pierduse din luciu și avea un oarecare volum, dat de ciufuleală. Mai pe românește: arătam de parca nu ma pieptănasem de mult timp! Acolo mi s-a zis că faptul că e vopsit cu henna s-ar putea să cauzeze probleme, deși după un telefon la L’Oreal București (produsele pentru Beach Weaves sunt de la ei), am primit confirmare că putem începe procedurile și că, în principiu, ar trebui să funcționeze.

Ei, ideea e că nu a funcționat, iar întrebarea mea este: și-a mai făcut cineva Beach Weaves? Chiar funcționează chestia asta sau am avut eu ghinion din cauza părului meu sau a faptului că e vopsit cu henna?

Și ca să înțelegeți despre ce vorbesc aici:

PS: Da, am și plătit pentru asta. :))

By Maria

Maria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *