Frumuseţea vine din interior

Toţi suntem frumoşi în felul nostru: fie prin aspectul exterior, fie prin felul nostru de a fi, fie avem un ten extraordinar de luminos, fie vocea noastră este un concert simfonic sau le avem chiar pe toate.

Eu nu mă număr printre persoanele cu cel mai frumos ten, dantură, picioare şi lista ar putea continua. Dar de-al lungul anilor am învăţat să mă accept aşa cum sunt, să nu mă simt complexată ştiind că o gândire negativă va atrage după ea şi mai multe probleme şi inhibiţii. Dar faptul că m-am acceptat aşa cum sunt nu înseamnă că am renunţat să mă îngrijesc, să caut metode prin care să îmi “ameliorez defectele”, dar în acelaşi timp să păstrez frumoase pe o perioadă cât mai lungă de timp acele lucruri care îmi plac.

Poate tu eşti una dintre persoanele extrem de norocoase care a fost înzestrată de mama natură cu un pachet imens de frumuseţe din toate punctele de vedere. Ce faci pentru a păstra această frumuseţe? Cu toţii ştim că tinereţea este trecătoare, din păcate.

După mai multe încercări eu am ajuns la concluzia că cea mai importantă metodă în păstrarea frumuseţii este alimentaţia. Cu o alimentaţie corectă te menţii sănătos, frumos, pielea îţi străluceşte senzaţional, părul zici că l-ai scos dintr-o reclamă TV la şampon şi toate astea fără să trebuiască să te chinui prea mult.

Cu aceste gânduri  în minte am început eu bătălia împotriva alimentaţiei nesănătoase. Primul pas pe care l-am făcut a fost să învăţ să citesc etichetele produselor. Am eliminat pe cât posibil produsele cu E-uri, coloranţi. Am făcut curăţenie prin dulapurile din bucătărie şi am aruncat zahărul rafinat (cel alb; aici găsiţi mai multe informaţii: link), sarea rafinată, făina albă, uleiul rafinat şi lista ar putea continua. Dacă vă întrebaţi cu ce le-am înlocuit să ştiţi că variante există nenumărate. De exemplu în loc de zahăr prefer să pun un îndulcitor natural: miere, sirop de agave, sirop de arţar, iar sarea roz de Himalaya este la mare cinste în bucătăria mea. Dacă daţi un search pe net veţi afla care sunt cele mai nesănătoase alimente şi cu ce le-aţi putea înlocui. Informaţi-vă şi luaţi o decizie în cunoştiinţă de cauză. De menţionat că eu nu mai mănânc alune prăjite, pufuleţi, chipsuri, cornuri cu ciocolată, biscuiţi cu cremă sau mai ştiu eu ce. Le-am găsit şi la acestea înlocuitori mai sănătoşi.

Am continuat cu eliminarea cărnii. Nu pentru a fi în trend, ci din motivul că nu am o sursă sigură de unde aş putea cumpăra carne fără hormoni şi neinjectată cu te miri cine ştie ce. Ulterior, când am ajuns la o alimentaţie vegană am descoperit o mie şi unul de motive pentru care am luat decizia bună de a renunţa la carne.

Noah bun. Probabil că vă întrebaţi ce doamne pot eu să mănânc. Este destul de simplu. Dimineaţa mi-o început cu 0,5 l smoothie făcut de mine în care pun 3 fructe diferite (de ex astăzi mi-am pus 1 măr, 1 banană, o felie de pepene), nişte frunze verzi (salată, rucola, pătrunjel, lăptucă, spanac, etc.), o mână de amestec nuci, seminţe, cereale, un îndulcitor natural (miere de obicei pentru că este cea mai accesibilă la preţ),diferite superalimente (vom discuta despre superalimente într-un post viitor) şi cam 200-300 ml de apă. Deşi uneori arată destul de dubios smoothieul meu (de regulă este verde şi nu îţi vine să îl bei), este foarte gustos şi îmi ţine de foame cam 4-6 ore.

La amiază sau seara îmi fac o salată de legume colorată (cu cât mai multe culori în ea cu atât mai bine; fiecare legumă în funcţie de culoarea ei conţine alte vitamine, minerale, etc.; de ex în cele verzi predomină clorofila; cele rosii-portocalii betacarotenul) sau poate optez pentru o cremă supă de te miri din ce am mai făcut-o şi pe aia. Uneori mi se face poftă de o felie de pâine cu salată de vinete sau cu pateu de avocado sau poate un pateu de măsline. Zis şi făcut: mă pun repede să le prepar (pâinea o fac în casă cu făină integrală şi cereale). Alteori fac nişte paste integrale, quinoa, hrişcă cu sos de roşii şi nu numai. Reţete şi posibilităţi sunt cu grămada. Dorinţă şi interes să fie. Netul este plin de reţete şi idei referitoare la alimentaţie nebănuite.

Mai mult ca sigur că vă trece prin minte averea pe care  o cheltui cu o asemenea alimentaţie. Eu ştiu foarte bine cât mă costă pe lună mâncarea pentru familia mea: eu, soţul meu şi viitorul bebeluş. Despre bugete vorbim  într-un post viitor. Voi ştiţi cât vă costă ?

Nu vreau să credeţi că fac propagandă unui anumit regim alimentar sau sunt împotriva consumului de carne. Fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum consideră de cuviinţă. Eu mă simt foarte bine cu noul meu regim alimentar şi menţionez că deşi sunt însărcinată analizele mi-au ieşit perfect: nu am carenţe de calciu sau de alte vitamine, minerale. Nu am luat nici un supliment alimentar în timpul sarcinii, deoarece tot ce am eu nevoie şi bebelul pentru a fi sănătoşi luăm din alimentele pe care le consum.

Voi cât de atenţi sunteţi cu alimentaţia voastră?

By Simina

Simina

2 Comments

  1. Felicitari pentru reușită și pentru bebe!

    Eu personal am incercat acest mod de viață până într-un punct când nu am mai reușit să renunț la toate aceste alimente și până la urmă le-am reintrodus în alimentație (sunt o pofticioasă înrăită!!!!!) Cred că ține de obișnuință și totul e o luptă care trebuie dusă în timp!

    • Mulţumesc frumos, Amalia! Ştiu că nu e uşor să renunţi la tot ce este nesănătos. Am trecut şi eu prin asta şi mai ales acuma în perioada sarcinii cu toate poftele din lume e parcă şi mai greu. Dar cu perseverenţă, multă voinţă şi răbdare orice se poate realiza :). Nu trebuie să renunţăm din prima la toate. Eu de exemplu aveam săptămâna şi alimentul la care vroiam să renunţ. Încearcă şi tu metoda asta şi vei vedea că vei reuşi. Dacă te pot ajuta să găseşti înlocuitori la ceva ce ai vrea să scoţi din alimentaţie, let me know şi sunt sigură că vom găsi o variantă mult mai sănătoasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *