Delta a dat performanţă, turism eco şi modă – întâlnire cu Ivan Patzaichin

Aşa cum bine ştiţi din articolul acesta, am ajuns şi noi la târgul cadourilor de designeri din Bucureşti: Marché de Noël. Aer franţuzesc dat de decor, obiecte, lume drăguţă, accesorii si hăinuţe interesante – sunt doar câteva elemente prin care se poate caracteriza acest târg.

Dar pentru noi cel mai important moment a fost întâlnirea cu dl Patzaichin şi brandul PATZAIKIN.

Emoţiile şi entuziasmul m-au cuprins încă din momentul în care am aflat că ne vom vedea cu dl Patzaichin. Mi se părea ireal, desprins dintr-o altă lume. Mă gândeam că sunt cea mai norocoasă persoană, că Moşul mi-a adus cadoul de Crăciun mai repede. Nici nu vă pot explica ce era în sufletul meu. Am planificat excursia spre Bucureşti din timp, am pus pe hârtie întrebările şi speram din tot sufletul să nu mă pierd, să nu mă las doborâtă de emoţii.

Şi iată-ne ajungi la The Ark, unde urma să cunoaştem un adevărat campion atât în sport, cât şi în viaţa de zi cu zi. Mă tot întrebam de unde are atâta energie şi voinţă să se implice activ în asemenea proiecte: Rowmania, PATZAIKIN, DANUBE CONNECTION. STORY & GLORY, PLUG TO NATURE, Asociaţia “Ivan Patzaichin – Mila 23” şi lista poate continua.

În timp ce îl aşteptam pe dl Patzaichin, am aflat mai multe despre colecţia creată de designerul Oláh Gyárfás. Din această colecţie fac parte şi hainele purtate de delegaţia României la Jocurile Olimpice de anul acesta. Câţi dintre noi, românii, am ştiut acest lucru?

Şi momentul mult aşteptat a sosit :). Am făcut cunoştinţă cu dl Patzaichin şi după ce am primit un autograf pe tricou am trecut la treabă.

 

1. De ce acest brand PATZAIKIN? Ce vreţi să transmiteţi prin el?

De la început noi ne-am propus să promovăm produsele autentice româneşti. De exemplu brandul Rowmania prin care promovăm mişcarea în natură cu barca – canotca (nava amiral a brand-ului PATZAIKIN – canoe ca o lotcă), produsele şi tradiţiile româneşti.  Ideea brandului PATZAIKIN a venit pentru a construi ceva care să vină în sprijinul proiectelor Rowmania. Astfel, o parte din vânzările PATZAIKIN sunt alocate Rowmaniei.

Prin încercarea noastră de a promova produsele autentice româneşti am căutat meşteşugari şi producători locali din toată ţara: Arad, Carei şi multe alte zone.

Întâmplător a venit cineva din India şi s-a întâlnit cu un prieten şi l-a întrebat de unde eşti? Din România..Aaaa voi românii aveţi cea mai bună fibră de cânepă. Ei au rămas cu ideea veche, din păcate noi acuma nu mai avem nimic. Prin toate acţiunile întreprinse încercăm să reînviem ceea ce aveam odată.

De doi ani de când am început am descoperit că mai avem producători locali. Iar prin mine, fiind un liant între aceştia, am reuşit să adunăm în jurul acestei mişcări oameni nemipomeniţi. Eu am venit doar cu numele. Gyárfás este cel care crează fiind ajutat de două fete designer neimpomenite. Cu ei facem treaba aceasta.

Am încercat să atragem oameni serioşi care chiar cred în proiectele noastre. Gyárfás este unul dintre aceştia.

2. 20 de ani aţi fost sportiv, 20 de ani antrenor, şi aţi declarat că aţi vrea 20 de ani de promovare a Deltei.

De fapt eu am spus că aş vrea 20 de ani să fiu antreprenor. Dar nu oricare, cel puţin acolo sus :). Zilele trecute am luat un premiu Eco Atitudine de la revista InfoMediu Europa şi m-am întâlnit cu doamna ministru şi chiar i-am spus că până nu voi vedea zonele protejate ale României sub protecţie guvernamentală nu mă voi liniştii … dar până atunci  voi fi un luptător.

3. Această promovare a Deltei o vedeţi ca şi un tribut pe care vreţi să îl plătiţi pentru tot ceea ce Delta v-a oferit?

Da, am declarat întotdeauna aceast lucru pentru că de aici am plecat. Şi cunoscând zona  în urmă cu 50-60 de ani, cum arăta şi cum erau oamenii, observ astăzi că totul s-a schimbat. Chiar am rămas dezamăgit să văd la mine în sat o casă placată cu marmură. Nu se potrivea cu peisajul.

Noi încercăm să recreăm, să readucem la viaţă ceea ce Delta avea cândva: acel colţ unde omul şi natura convieţuiesc armonios împreună.

4. Sub ce formă aţi vrea să se manifeste eco turismul în Deltă?

Încercăm să aducem un gen de turist care nu vine pentru o zi, două, ci pentru mai multe zile, un turist care vrea să vadă cum trăieşte omul, adică să locuiască, să mănânce, să simtă, să respire şi să vadă zonele respective ca un localnic.

Zona Delta, oraşul Tulcea sunt oarecum necunoscute, nu au impact turistic, deoarece se încearcă promovarea unui tursim asemănător cu cel al Constanţei. Dar nu poţi obţine în zonele acestea ceva ca şi în Constanţa. Trebuie să întelegem acest lucru. În Deltă şi în Tulcea ai ceva unicat în lume. De ce nu încercăm să promovăm acestea unicitate?

De aceea s-a născut şi Festivalul de la Tulcea care a devenit un festival internaţional. Anul acesta am fost la Viena, Bratislava, Budapesta şi de anul viitor se anunţă mult mai multe ţări participante: Germania, Serbia, Bulgaria.

5. Cum credeţi că se vor putea atrage turiştii în Deltă pentru a face eco turism într-o societate axată pe consum, confort şi tehnologie?

Să ştiţi că în Deltă la ora actuală acest gen de turism este minoritar, acest turism aproape nu există. Dar în ţările occidentale astfel de turism este recunoscut şi practicat de multă lume. De aceea încercăm să creăm un colţ de Deltă, cu parfumul acesteia în fiecare oraş unde ajungem cu Festivalul. Am creat şi o competiţie cu canotca în capitalele de pe Dunăre şi câştigătorii îi aducem la Tulcea. Avem un parteneriat cu cei care fac maratonul de la izvoarele Dunării la mare, 2516 km.

Am iniţiat şi proiectul cu Dâmboviţa prin care turiştii vor putea simţi, explora un colţ din Deltă, dar se vor putea şi informa despre eco turismul din Deltă.

6. De unde aveţi atâta energie?

Intotdeauna am avut energie. Să ştiţi că nu este simplu să fii timp de 20 de ani campion. A trebuit să mă reinventez de fiecare dată. Noile generaţii veneau din urmă dacă nu la un an, atunci la patru ani cu obiectivul de a mă doborî.

7. Am auzit spotul dvs de la Radio Guerrilla. Chiar ascultaţi Radio Guerrilla?

Da:), ascult cu mare plăcere Radio Guerrilla. Este setat pe programul 4 al radioului.

8. De unde vine inspiraţia pentru colecţia aceasta?

Am organizat o incursiune în Deltă cu întreaga echipă – 16 persoane. Au inspirat mirosul, au văzut culorile, au trăit experienţa. Astfel, griul este dat de muşchiul din Pădurea Letea şi galbenul la fel.

Şi povestea se încheia aşa! Dar această poveste va continua poate cu un interviu acordat de designerul acestei colecţii nemaipomenite.

Mulţumim din suflet tuturor celor care ne-au spijinit în realizarea acestui interviu: dl Patzaichin, Alina Jantea, iar pentru suport, timp acordat şi colaborare Cristian Moşoia, Fusta Cosmopolită şi BGD Photography.

P.S Am văzut în această colecţie nişte pantofi nemaipomeniţi realizaţi de Clujana. Clar trebuie să mi-i achiziţionez.

 

 

Simina

4 Comments

  1. O mare oportunitate pentru noi, un om deosebit si o locatie perfecta. Multumesc unui campion si multumesc Fete cu Etichete!!!
    La cat mai multe interviuri reusite.
    xoxo
    FustaCosmopolita

  2. Nu am apucat sa va felicit mai repede pentru interviu… nu credeam ca o sa reusiti. Felicitari :). Mi-a facut placere sa citesc articolul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *