Colecţia ECO Vară 2013 Ivan Patzaichin

De multe ori închid ochii şi îmi imaginez Delta Dunării, îmi fac un traseu printre minunăţiile acestei oaze care abundă de bucurie, de veselie, de frumuseţe şi mă simt ca în paradis. Dar aceste minunăţii le cunosc doar din ceea ce am citit sau văzut la televizor sau în diferite poze. Spre ruşinea mea am să vă mărturisesc că deşi am deja 27 de ani nu am ajuns în Deltă şi în fiecare an mă mint pe mine că anul acesta voi savura această rezervaţie vizitată de oameni de pretutindeni. Nu ţi se întâmplă şi ţie să îţi faci planurile de vacanţă şi ulterior să renunţi la acestea spunând că ai găsit ceva mai interesant de făcut?

Mulţi dintre locuitorii României sunt sigură că se află în aceeaşi situaţie ca şi mine. În faţa cititorilor promit solemn că vara anului 2013 nu va aduce doar noi colecţii de haine, accesorii sau mai ştiu eu ce, ci mă va duce şi pe mine în Deltă. Voi reveni cu multe poze şi impresii.

Dar ce legătură are Delta Dunării cu colecţia Ivan Patzaichin? Păi, 10% din banii încasaţi din vânzări  se vor dona Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru a acorda sprijinul necesar diferitelor proiectele de antreprenoriat social din Deltă. Informaţii mai puteţi găsi şi aici: Îți place Delta? Ivan Patzaichin te așteaptă la Marché de Noël

Prezentarea noii colecţii realizate din materiale eco de către designerul Oláh Gyárfás va avea loc la The Ark, Bucureşti în cadrul târgului Marché de Noël, un târg de modă cu vânzare de unde vom putea achiziţiona cadouri pentru cei dragi. Chiar dacă suntem în prag de iarnă, nu ne strică un tricou sau o pereche de pantaloni de vară. Aşa vom fi pregătiţi cu siguranţă pentru sezonul călduros :P. De menţionat că această colecţie Patzaichin a fost prezentată şi la Berlin şi Viena. Mai multe despre brandul Patzaikin se pot găsi aici: patzaikin.com.

Şi întâmplarea face că dacă nu am reuşit încă să ajung în Deltă am spus că nu trebuie să ratez acest eveniment şi măcar să mă simt aproape de Deltă prin intermediul lui Patzaichin pe care mi-am propus să îl abordez la acest eveniment 😛 şi să aflu mai multe despre ideile, noile proiecte şi poate chiar o fărâmă din viaţa unui campion. Să îmi ţineţi pumnii să revin saptămâna viitoare cu un articol foarte interesant.

Ce ziceţi, dragi cititoare şi cititori? Ne vedem la Marché de Noël Ivan Patzaichin, The Ark, Str. Uranus 150, 15-16 decembrie?

Şi acum câteva poze pentru a ne face o idee la ce să ne aşteptăm. Pozele le-am preluat de pe Facebook.

Simina

5 Comments

  1. Multa bafta in obtinerea unui interviu cu domnul Ivan Patzaichin. Ar fi foarte interesant.

  2. Multumim Bogdan! Sper sa avem norocul si sa obtinem un mini interviu cu dl Patzaichin. Ar fi o mare onaore pentru noi.

    • Draga Dragos,

      Eu sper din tot sufletul ca Delta arata asa cum mi-o imaginez eu. Dar cum spuneam si in post, voi merge cu siguranta vara care vine si promit ca voi revenii cu impresii sincere.

    • Eu am fost in Delta si vreau sa zic ca e minunat! Oamenii sunt din pacate saraci dar sunt harnici si extraordinar de modesti. M-am simtit ca intr-o alta lume in care totul e mult mai curat, mai simplu si natural. Imi pare rau daca ai avut impresii negative, dar toata lumea de care am dat eu a ramas impresionata de Delta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *