Interviu Andreea Florea

1. Când ai simţit că drumul tău în viaţă se împleteşte cu cel al modei?

Cred că nu puteam să o iau pe alt drum. Am crescut văzând-o pe mama cosând la maşină în timpul ei liber. Pe vremea aceea nu se prea găsea mare lucru prin magazine, iar mama şi ambele  mele bunici realizau rochii pentru fondul plastic. Bunica mea dinspre tată a fost şi ea artist plastic, grafician mai exact.

2. Care este prima ta amintire legată de modă?

Când eram mică nu mai stiu exact ce vârstă aveam, tăiam tot ce prindeam ca să fac haine la păpuşi. Când aveam foarfeca în mână nu mă plictiseam, i-am stricat mamei mele multe materiale.  Hainele păpuşilor le coseam cu mâna, dar când am fost în clasa a V-a am fost lăsată şi la maşina de cusut. Imi aduc aminte că mi-am făcut o cămaşă foarte complicată pe care am revăzut-o nu de mult şi era cusută oribil, dar principalul este că am terminat-o şi am purtat-o, am şi poze  îmbrăcată cu ea. De atunci nu m-am mai oprit, îmi aduc perfect aminte de toate hainele pe care mi le-am facut. În liceu nu am mai avut atâta timp pentru cusut, dar am recuperat în facultate când îmi făceam haine frecvent şi tot atunci am avut primele comenzi.

3. Cu ce crezi că ai venit nou pe piaţă în momentul în care ai deschis afacerea ta? Ce te diferenţiază faţă de ceilalţi designeri şi care este punctul tău forte?

Eu vreau să aduc pe piaţă accesoriile textile, modele unicat şi serie mică, realizate prin tehnici specifice handmad-ului, dar ţinând întotdeauna seama de ultimele tendiţe.  Ceea ce doresc eu să aduc este professionalism şi calitate. Nu-mi place când văd produse care arată bine în poză sau de departe, iar în realitate sunt lucrate urât, au cusături strâmbe şi se vede lipsa grijii pentru detalii. Micile detalii fac de cele mai multe ori diferenţa pentru calitate, iar eu sunt “obsedată” de aceste detalii, de cusături, de nuanţa aţei de cusut, de căptuşeală, etc. Un lucru de calitate arătă bine şi pe faţă şi pe dos sau în interior, chiar şi culoarea căptuşelii trebuie să fie potrivită, dacă nu va arăta ca ceva făcut din ce avem la îndemână.

Am lucrat mulţi ani în branşă, cunosc foarte bine tehnologia şi cred că acesta este şi punctul meu forte: când mă gândesc la un produs, îl concept în acelaţi timp şi ca design şi ca tehnologie. Am lucrat 8 ani făcând, pe lângă design, şi tipare pentru orice tip de produse, atât haine cât şi poşete. Experienţa de peste 10 ani în domeniu mă diferenţiază de alţi designeri, cred că am deja un stil  definit şi am învătat să “ascult” piaţa şi să îmbin partea artistică cu cea comercială.

4. Ce materiale foloseşti  pentru creaţiile tale şi de unde le procuri?

Nu am nişte materiale preferate, de obicei stiu ce materiale vreau în momentul în care le văd, dar mai ales când pun mâna pe ele. S-a întâmplat de multe ori să renunţ la un material frumos doar pentru că era de calitate proastă sau ştiam că nu se va “comporta” bine la purtat. Calitatea unui material depinde nu doar de compoziţie, ci şi de felul în care a fost  ţesut, de densitate, urzeală etc. Întotdeauna mă gândesc dacă eu aş purta materialul acela sau nu, dacă s-ar strica după prima spălare sau dacă s-ar deforma la purtat, nu folosesc niciodată un material care arată bine, dar nu este de calitate.

Materialele le procur de oriunde  găsesc ceva frumos şi de calitate. Mi-am constituit o rezervă consistentă de astfel de materiale din diverse locuri apoi, după ce concep un produs, caut doar ce-mi lipseşte pentru a obţine combinaţiile de culoare sau textură dorite sau pentru a le accesoriza.

 5. Ce te inspiră? De unde iţi vin ideile pentru noile creaţii şi cât de mult eşti dispusă să renunţi la ele pentru a îndeplini cererile unei cliente „hotărâte”?

Ideile îmi vin din tot ceea ce văd în jurul meu, de pe internet care este o sursă inepuizabilă, din reviste, de la televizor, de pe stradă… De multe ori mă gândesc la anumite modele când fac alte lucruri, apoi îmi schiţez ideile pentru că între timp am alte idei şi pot să le uit pe primele. Din tot ce schiţez, realizez doar jumătate pentru că celelalte nu mă mulţumesc pe deplin şi sunt foarte critică chiar şi cu munca mea. Când fac ceva la comandă se schimbă lucrurile, atunci trebuie să ţin seama de dorinţa clientei.  Bineînteles că încerc să conving clienta dacă consider că ceea ce doreşte ea nu este potrivit. Dar totuşi ţin seama de stilul pe care aceasta îl doreşte, nu încerc să-i schimb opţiunea, doar să o consiliez.

 6. Cât lucrezi în medie pentru a finaliza o comandă?

Este dificil să dau un răspuns exact; timpul de lucru  este foarte diferit, funcţie de fiecare produs, de la o oră pentru ceva mai mic şi mai puţin complex, până la câteva zile.  Ca să fac o medie, aş spune între 4 şi 8 ore,  pentru un produs de complexitate medie.

 7. Între ce preţuri variază accesoriile tale?

Şi preţurile sunt foarte variate din cauza diferenţelor timpului de producţie dar şi a consumului de material. Cele mai mici preţuri sunt în jurul valorii de 20 de lei. Majoritatea produselor variază intre 20 şi 200 lei. Totuşi sunt şi accesorii mai scumpe, nu există o limită, mai ales în cazul produselor care sunt unicate şi nu se mai repetă sau în cazul produselor care au foarte multă manoperă.

 8. Ai o clientelă ţintă?

Cu siguranţă! Clientele mele sunt femei consumatoare de modă, dar nu sunt nişte victime ale modei. Cred că sunt persoane care apreciază lucrurile deosebite şi nu doresc să se întâlnească la colţul străzii cu cineva care are aceeaşi poşetă. Nu mă adresez unei vârste anume ci unei femei care ştie să îşi aleagă accesoriile pentru a-şi pune în valoare ţinuta, indiferent de vârstă şi de categorie socială, având în vedere că produsele mele sunt accesibile. Fiecare femeie se îmbracă după vârsta pe care simte că o are, nu după cea din buletin, iar din punct de vedere financiar consider că trebuie să faci alegeri „deştepte”, nu  trebuie să cheltuieşti o avere ca să fii admirată, dar pentru asta ai nevoie de rafinament şi stil.

 9. Ce planuri ai pentru viitor?

În viitorul foarte apropiat îmi voi deschide un magazin online unde accesoriile mele să fie la “preţ de producător”şi să poată fi comandate de oriunde din lume. Pe viitor doresc să-mi extind gama de produse, o linie de accesorii pentru feţite – am şi eu o fetiţă pe care o văd interesată de bijuterii şi accesorii, apoi unul din visele mele este să mă ocup şi de decoraţiuni interioare. O colecţie de produse textile pentru casă ar fi de asemenea un plan pentru viitor. Dar nu se ştie, sunt doar planuri, vom vedea…

 10.  Fără ce nu ai putea trăi?

Cred că nu aş putea trăi fără familie cu care comunic foarte mult, este foarte important pentru mine sprijinul lor. Apoi nu m-aş simţi deloc în largul meu fară natură, făra gradina mea, un loc unde-mi încarc bateriile printre copaci şi flori.

11. Tu ce crezi? Până la urmă zebra e albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe? 

Din punctul meu de vedere zebra e întotdeauna albă cu dungi negre, aşa sunt eu, mai optimistă.

  

Colier: €12.00

                                                                                                                                                                                                         Brâu: €42.00

                                                                                                                                                                                                        Brățară: €19.00

                                                                                                                                                                                                         Geantă: €49.00

 Colier: €22.00

 Colier: €16.00

 Colier: €17.00

  Geantă: €39.00

 Colier: €22.00

admin

One Comment

  1. ultima geanta si colierul cu floricele sunt super! imi aduce aminte de colectia de la Desigual-Cirque du soleil

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *