Natural precum…Luthelo

Dragele mele,

Într-una din postările trecute vă povesteam de târgul Absolutely Fabulous, la care am participat împreună cu fetele în calitate de vizitatori, mereu exaltate, cu şerveţelul lângă colţul gurii şi cu ochii cât cepele, exclamând în continuu: “Vai ce faină e rochia asta! Vreau şi eu!”. Doar ce te poţi aştepta de la 4 gagici într-o camera plină cu haine de vânzare?

Pentru că nu ne pregătisem sufleteşte şi mai ales financiar pentru acest eveniment, se pare că destinul s-a gândit sa ne dea o mână de ajutor, şi fix când să ne îndreptăm spre ieşire, ne-am “împedicat” de un stand fooarte frumos mirositor, extrem de colorat şi deosebit de intrigant: standul de săpunuri Luthelo.

Mărturisesc că de ceva vreme mă tot gândeam la produsele cosmetice şi de îngrijire personale şi mereu am considerat că tot ce e natural, fără ingrediente sintetice sau artificiale, e cel mai mare “bine” pe care îl pot face corpului meu. Asta ca să nu mai menţionez numeroasele procese de fabricaţie, care distrug mediul înconjurător şi care până la urmă se întorc împotriva noastră, însă n-aş vrea sa intru într-o poveste de genul “Salvaţi balenele albastre!”, că nu suntem la Miss aici.

Bun, ce vroiam eu să vă spun e că fiecare dintre noi a achiziţionat  diferite produse Luthelo şi toate am rămas uimite de eficacitatea unuia dintre ele. Ce vă pot recomanda cu mare căldură sunt deodorantele naturale, care mai ales acum, în timpul verii, nu numai ca protejează organismul de substanţele artificiale care pătrund mult mai uşor în pori, ci şi lasă pielea să transpire (un proces absolut natural şi necesar) şi se armonizează atât de bine cu PH-ul propriu, încat absoarbe orice miros. Deodorantul are o consistenţă cremoasă, conţine ulei de shea nerafinat, ulei de cocos, ricin, cătină, amidon, bicarbonat şi piatra de alaun si credeţi-mă pe cuvânt când vă spun că miroase bestial a proaspăt. Interesant e ca şi eu, şi Simi am avut fix aceleaşi cuvinte de laudă la adresa lui, iar preţul e mai mult decât accesibil.

Daca vă interesează subiectul, puteţi afla mai multe pe Luthelo, iar dacă vă cumpăraţi orice alt produs natural şi mi-l puteţi recomanda, daţi-mi şi mie de veste vă rog.

Poza: www.luthelo.ro
 

Maria

5 Comments

  1. Cand am vazut titlul articolului, am vrut sa sar direct la comentarii cu “PIATRA DE ALAUN!”, dar vad ca si deodorantul recomandat de tine e tot pe baza de piatra de alaun 😀 eu am un deo care e doar piatra (se gaseste la dm si este extrem de ieftin si tine foarte mult) si sunt foarte multumita de el. Singurele dezavantaje ar fi ca nu are efect atat de lung si ca nu tine pielea uscata (pentru ca nu astupa porii).

    Chiar sunt curioasa de cel recomandat de tine, o sa analizez site-ul in detliu 🙂

    PS: chiar ma gandeam zilele astea ca cine are efectiv nevoie de un deo care sa aiba efect 48 de ore?! (se presupune ca te mai si speli intre timp)

    • Ada, de acord cu tine! N-avem cum sa mirosim a levantica si lacramioare toata ziua, mai ales pe caldurile astea, fara putina apa si sapun. Ce am apreciat la tipa care ne-a vandut deodorantul, a fost ca ne-a zis de la bun inceput ca nu astupa porii, deci nu opreste de tot transpiratia si ca aboarbe din miros, insa tocmai de aceea trebuie sa lasam parfumul, pe care oricum il dam mai apoi, sa isi faca treaba.

      Alina chiar m-a tras de maneca azi dimineata, spunand ca si ea si-a cumparat unul si e la fel de multumita, deci sunt curioasa cum o sa ti se para tie.

      Merci de pontul cu DM! 🙂

  2. Dap, e adevărăt și eu am un deo de genul acesta. E super tare pentru că de fapt sanatos e să oprești mirosul NU transpirația! Dacă oprești transpirația de fapt nu lași corpul să respire ceea ce e greșit în foarte multe feluri. Ce îmi place cel mai mult la acest deodorant este faptul că nu miros a deodorant toată ziua, ci miros a parfumul cu care am chef să ma dau în acea zi. Pentru mine e foarte important pentru că nu am chef în fiecare zi de același miros și hai să fim serioși…nici un deodorant nu miroase mai frumos decât parfumul nostru preferat! 😉

    • Dragi fete cu etichete, va multumesc pentru review. Ma bucur foarte mult de asemena ca v-a fost pe plac si ca recomandarea mea vi s-a potrivit.

      Dupa targul de la Cluj am fost foarte castigata cand am tras linia. Pe langa faptul ca am cunoscut oameni minunati, artisti talentati, l-am cunoscut si pe actualul meu sot. Si sunt foarte, foarte fericita!

      Ganduri bune, Ada!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *